Unele drumuri nu le alegi. Te aleg ele pe tine.
Dacă m-aș întoarce în timp să caut momentul în care brandingul a devenit destinul meu, nu un simplu pas profesional, mi-ar fi ușor să spun „în 2000”. Dar adevărul este că acel an nu a fost începutul, ci recunoașterea. O întâlnire cu un adevăr interior pe care îl purtam deja, fără să știu.
Eram la Connex, un brand care pulsa ca un organism viu în România. Făceam parte dintr-o echipă care vibra de energie, într-o atmosferă în care comunicarea și advertisingul nu erau doar joburi, ci o formă de respirație. Simțeam că aparțin acolo, deși nu știam încă în ce fel.
Într-o zi am fost invitați, eu și câțiva colegi, la un interviu pentru o publicație de marketing. O inițiativă aparent obișnuită. Ni se cerea să vorbim despre branding în România, despre ce făcea special cel mai îndrăgit brand local al momentului și despre felul în care vedeam noi viitorul profesiei.
Printre răspunsurile tehnice și corecte, a ieșit din mine ceva ce nu mai rostitese nimeni din mine până atunci:
„Mă văd în consultanța de brand.”
Nu era o alegere.
Era o recunoaștere.
Un adevăr pe care îl aveam, dar nu îl formulasem.
Și, cum se întâmplă uneori în viață, în clipa în care spui adevărul despre tine, drumul se luminează. Nu complet, nu brusc, dar suficient cât să știi încotro să pășești.
La doi ani după acel moment, am intrat în consultanța de brand. Am petrecut următorii trei ani în prima agenție profesionistă de branding din România, o perioadă în care am început să înțeleg cât de vast poate fi acest domeniu, cât teritoriu cuprinde, câtă profunzime ascunde și câte posibilități se deschid atunci când începi să îl explorezi cu adevărat.
Apoi, în 2005, am fondat Brandfusion.
Dacă cineva m-ar întreba cum eram atunci, aș spune că eram extrem de entuziastă și periculos de sinceră în credința că pot ajuta businessurile românești să se ridice la nivelul brandurilor internaționale. Eram fascinată de ambiția lor, de încercările lor, de curajul lor încă fraged.
În acei primi ani mă atrăgea ceva profund: interiorul organizațiilor.
Oamenii.
Felul în care un brand prinde viață, sau moare, în comportamentele de zi cu zi.
Credeam, și încă mai cred, că un rebranding nu se termină cu un logo nou, ci abia începe când oamenii încep să trăiască noua identitate. Când valorile devin decizii. Când purpose-ul devine acțiune. Când atitudinea brandului se simte în primul „bună ziua” și în ultimul e-mail.
Dar realitatea românească m-a lovit repede. Puține companii erau pregătite să coboare brandul din PowerPoint în viața de zi cu zi. Marketingul mergea într-o direcție, HR-ul în alta, client service-ul în altă parte, comunicarea corporate era o lume separată. Iar brandul rămânea, de multe ori, un design frumos pe care organizația nu știa încă să îl locuiască.
Așa că drumul meu s-a reconfigurat aproape singur.
În loc să devin consultantul care implementează rebrandingul în interior, am început să preiau proiecte de strategie și identitate. Au venit natural, de la oameni care mă cunoșteau, care văzuseră cum gândesc și care aveau încredere în mine. Încrederea lor nu a fost doar un început profesional, ci un început de destin.
Îmi amintesc primele proiecte ca pe niște pietre de temelie.
Apoi primele colaborări.
Apoi primii oameni care au devenit colegi.
Și apoi, încet-încet, o echipă. O cultură. Un fel de a lucra.
Brandfusion a crescut organic, ca tot ceea ce este făcut cu autenticitate și răbdare. Proiect după proiect, audit după audit, prezentare după prezentare. Lucram mult, învățam enorm, construiserăm ceva ce începea să semene cu un „noi”.
Primul moment de recunoaștere internațională a venit mai repede decât m-aș fi așteptat. Două proiecte, rebrandingul Austral și refresh-ul de identitate împreună cu environmental branding pentru Novensys, au fost premiate.
Îmi amintesc perfect ce am simțit atunci.
Nu mândrie, ci confirmare.
Confirmarea că acel adevăr rostit în 2000 nu fusese o întâmplare.
Că drumul nu fusese o deviație, ci direcția însăși.
Că nu doar profesia mea se așezase, ci și sensul meu ca antreprenor în industria creativității.
Astăzi, când privesc înapoi, înțeleg și mai limpede ceva:
tot parcursul acesta, oamenii, echipa, clienții, proiectele, luptele, bucuriile, premiile, nu sunt altceva decât ecoul acelei prime propoziții rostite într-un interviu aparent banal:
„Brandingul este locul meu.”
Nu o etapă.
Un drum.
