O privire înapoi, către esența care nu se schimbă
Era 5 decembrie 2005. Eram la Registrul Comerțului să înregistrez Brandfusion și tremuram, la propriu și la figurat, în cozile interminabile din clădirea aceea gri. Aveam 37 de ani și zece ani de experiență în comunicare de brand și marketing, ani în care mă conectasem direct la noțiunea de brand și la mecanismele ei.
Îmi amintesc și acum privirea doamnei de la ghișeu, indiscretă și scrutătoare, care pendula de jos până sus, ca și cum ar fi spus fără cuvinte: „Ce drăcovanie de firmă o mai fi și asta?”.
În acel moment m-am întrebat dacă este cu adevărat momentul potrivit pentru ideea mea. Dacă România anului 2005 era un spațiu în care companiile nu doar că înțeleg ce înseamnă branding, dar au și dorința, și impulsul real de a face ceva în sensul acesta.
Și tot atunci mi-am auzit vocea interioară, care îmi spusese mereu să îmi ascult intuiția. Îmi spunea că drumul acesta începe exact așa cum trebuie: punând întrebări, observând, înțelegând și descoperindu-mi propriul mod de a vedea lumea brandurilor.
Dacă m-aș întoarce acolo, m-aș recunoaște imediat în felul în care observam
De atunci am învățat să fiu atentă la oameni, la ce spun și, mai ales, la ce evită să spună, la detaliile mici care trădează dinamica unei organizații, la nuanțele din voce care dezvăluie adevăruri pe care cuvintele încă le ocolesc.
Aceea era sămânța. Restul avea să vină cu timpul.
Au urmat două decenii în care realitatea m-a format mai profund decât orice carte. Discuții lungi, interviuri dificile, ca și cum aș fi fost un psiholog care se încarcă treptat cu viața business-ului clientului. Prezentări cu pulsul ridicat, de teama că ceva simplu nu va fi perceput drept suficient de sofisticat. Recunoașteri internaționale. Proiecte dragi rămase într-un folder, deși meritau să iasă în lume.
Toate acestea mi-au ascuțit instinctele și mi-au construit o sensibilitate profesională care astăzi îmi este busolă.
Primele discuții nu sunt niciodată despre ceea ce se spune
Mi-ar plăcea să spun că după atâția ani primele conversații cu clienții se clarifică imediat. Adevărul este că nu se întâmplă așa. Natura umană păstrează multe rezistențe: dorința de a nu părea vulnerabil, teama de a recunoaște ce nu funcționează, reflexul de a cere soluții de suprafață.
„Vrem un logo nou.”
„Ne trebuie un plan de comunicare.”
„Avem nevoie de profilul companiei.”
Sub aceste cereri se află întotdeauna altceva: o aspirație, o neliniște, un blocaj, o nevoie adâncă, care nu poartă numele de logo, mesaj sau website.
Astăzi, după 20 de ani, știu că întrebările reale sunt altele:
Cum pot să mă ajut mai mult de brandul meu?
Cum îl transform într-un instrument real de creștere?
Cum ies dintr-un blocaj prin clarificare?
Cum își poate recâștiga organizația forța interioară?
Acum 20 de ani, doar simțeam aceste întrebări. Astăzi le recunosc cu ușurință.
Ce nu vedeam atunci și văd limpede azi
Că brandingul este, înainte de orice, o poveste despre oameni: despre fricile lor, despre visele lor, despre dorința lor de a lăsa ceva mai bun în urmă.
Și da, mă implic emoțional mai mult decât aș fi crezut în 2005. Uneori cred în potențialul clienților mai mult decât cred ei în ei înșiși. Iar când văd oportunități nevalorificate, simt o dezamăgire discretă, dar reală, pentru că știu cât de departe ar fi putut ajunge.
O întrebare care nu exista în 2005, dar exista în mine
Drumul acesta m-a lăsat cu o întrebare esențială, pe care atunci nu aș fi știut să o formulez, dar care, instinctiv, mă definea deja:
Cum pot transfera mai mult?
Mai mult din ce am învățat.
Mai mult din ce am văzut.
Mai mult din ce știu că se poate.
Mai mult din energia credinței mele în transformarea cu sens a unui brand.
Asta este continuitatea
Între mine, cea de atunci, și mine, cea de azi.
Între Brandfusion-ul timid de la ghișeu și Brandfusion-ul matur de astăzi.
Între începutul tremurat și cei 20 de ani de experiență, umanitate și înțelegere.
Dacă m-aș întoarce în 2005, aș recunoaște o singură constantă:
Nevoia de sens.
Sens în proiecte.
Sens în decizii.
Sens în viața brandurilor și în viața echipei mele de oameni bravi, care construiesc și pun suflet în fiecare schimbare.
Și asta, în ciuda anilor, nu s-a schimbat niciodată.
