3 branduri curajoase în 2016

3 branduri curajoase în 2016

12.01.2017 0:00:00
3 branduri curajoase în 2016

 

The biggest impediment to a company’s future success is its past success”. (Dan Schulman, CEO, PayPal Inc) – (Cel mai mare impediment in calea succesului viitor al unei companii este succesul său anterior.)

 

Brandurile disruptive sunt, prin definiție, branduri curajoase. Sunt branduri care anticipează și transformă viitorul, elaborând noi modele de business și punând sub semnul întrebării clasicul modus operandi; sunt, în aceeași măsură, brandurile care schimbă categoriile și chiar industriile din care fac parte, care elimină competitorii care nu pot să țină pasul și care ajung să ocupe un loc bine delimitat in mintea tot mai aglomerată a consumatorului modern.

Dintre brandurile care au ieșit din tipare în 2016 prin mișcări curajoase, bine gândite, ne-am oprit asupra a 3 exemple de calibru diferit (giganți online, start-up-uri de succes, branduri exclusiviste & aspiraționale) care dau toate semnele că sunt capabile și că au resursele și inspirația să schimbe fața lumii de mâine.

 

Amazon

Gigantul retailer american a lansat pe final de 2016 magazinul viitorului, așa cum pe bună dreptate a fost denumit în presa de specialitate, revoluționând, o dată în plus, modul în care ne facem cumpărăturile.

Fără descrieri de prisos, Amazon Go va fi primul magazin fizic, offline, din care îți poți face cumpărăturile fără să mai treci pe la casa de marcat și fără să fie nevoie să interacționezi cu personalul din magazin sau cu ceilalți semeni ai tăi. Cum funcționează? Simplu, ca un magazin online: deschizi aplicația Amazon Go de pe telefon la intrarea în magazin, după care îți faci cumpărăturile dorite. Pe măsură ce iei produsele dorite de pe raft, aplicația le contorizează și ți le trece pe o listă de cumpărături virtuală – echivalentul coșului de cumpărături din magazinele online.

Magazinul pilot este situat în Seattle, iar la început de 2017 urmează să fie deschis publicului.

Atunci când ești un brand lider în categorie, când ai inventat, practic, shopping-ul online, să decizi în 2016 să-ți deschizi primul magazin fizic inseamnă mai mult decât o decizie absolut surprinzătoare: vorbim, așadar, de o mișcare de business strategică, bazată pe insight-uri valoroase, o inovație fără drept de apel, care va schimba, în final, orice percepție pe care am avea-o asupra e-commerce-ului de mâine.

 

AirBnb

AirBnb (Air Bed & Breakfast), start-up-ul lansat sub formă de platformă turistică online în 2008, din inițiativa unor antreprenori americani care observaseră că piața oferea, la momentul respectiv, prea puține opțiuni de cazare ieftină și confortabilă, a ajuns, în ultimii ani, cel mai temut competitor al industriei de booking hotelier online. Deși s-a bucurat încă de la început de un model de business unic, care pune preț pe statutul tău de oaspete și nu de client (distincția e vitală) și deoarece a știut să fructifice la maximum fiecare consumer insight primit, AirBnb a decis să adauge, în 2016, o nouă verigă în promisiunea brandului, alături de homes și places: experiences. Astfel, puterea fiecăruia dintre noi de a fi umani și de a oferi experiențe pozitive unice semenilor noștri, bazându-ne pe talentele și interesele sau hobby-urile proprii, poate acum să se transforme într-o afacere monetizabilă, dar și plină de satisfacții personale, prin intermediul noului serviciu creat de cei de la AirBnb.

Poate nu ai neaparat o casă de închiriat, dar cu siguranță ai un talent deosebit, pe care vrei să-l împărtășești lumii! Pe de altă parte, din perspectiva brandului, e de apreciat faptul că cei de la AirBnb au știut să valorifice, înaintea competiției, poate cel mai important trend de piață din 2016: mai mult decât oricând, e vorba despre oameni, despre cum suntem și ce ne mișcă.

 

Burberry

În 2016, Burberry, brandul britanic legendar de fashion și luxuries, a sărbătorit atât 160 de ani de istorie, cu un film aniversar care a devenit instant viral pe mediile sociale, cât și o nouă decizie strategică a directorului creativ Cristopher Bailey, menită să schimbe radical nu doar modelul de business al brandului, ci și modul în care clienții se raportează la industria modei in general.

Pe scurt, într-o industrie atât de exclusivistă precum moda high-end, în care practica obișnuită era ca designerii să își făcă disponibile colecțiile pentru publicul larg la 6 luni după ce acestea erau prezentate pe podium, Bailey, cunoscut ca un inovator în domeniu (începuse să-și difuzeze live pe Internet show-urile de modă încă din 2008-2009), a hotărât să adopte o abordare directă a clientului, de tipul buy – now – wear – now și și-a făcut disponibile ultimele colecții instant, către toți retailerii interesați și, implicit, către clientul final, atât online, cât și fizic, în magazinele proprii.

Ba mai mult, într-o industrie definită de prezentarea colecțiilor pe sezoane, Burberry, brand global care valora în 2016 peste 7.54 miliarde dolari, a decis să prezinte clienților, de două ori pe an, colecțiile atât pentru femei cât și pentru barbați independente de sezonul respectiv.

Din declarațiile companiei, deciziile revoluționare recente ale managementului se vor a fi „fulgul de zăpadă” care dă startul unei avalanșe de schimbări în industrie: de la modul în care designerii, retailerii și organizațiile de modă se raportează la modul de a face afaceri la clientul final, tot mai plictisit de mecanismele unei industrii greu accesibile pentru cei mai mulți dintre noi, dar și ușor energizat de faptul că tot mai multe branduri aspiraționale încep un dialog direct cu el.

 

Dacă 2016 a fost denumit „anul celor curajoși”, care au știut să fructifice atât trend-urile pieței, cât și resursele proprii, din ce în ce mai limitate, ne păstrăm deschiși și curioși să descoperim cine va reuși să-și pună pecetea pe 2017, un an care se anunță deja a fi guvernat de schimbări majore.